Am modificat articolul ultima data pe: 26.05.20

 

Daca obisnuiesti sa te imbraci in stil elegant si vrei o geanta pentru transportul documentelor, alege servieta. Aceasta este realizata din piele si are compartimente speciale pentru accesoriile de birotica, dar si pentru tableta. Rucsacul este incapator si iti permite sa transporti o incarcatura mai mare, deoarece greutatea este repartizata uniform, insa nu se potriveste pentru cei care adopta frecvent un stil vestimentar elegant.

  

Pe langa aceste doua accesorii, un barbat mai poate folosi si alte tipuri de genti, atunci cand iese in oras sau pe parcursul zilei. Iata cateva variante propuse, in randurile de mai jos:

 

Servieta

Atunci cand te imbraci in stilul office poate cauti si o geanta care sa se potriveasca cu aceste obiecte vestimentare. Servieta poate fi o optiune, mai ales daca obisnuiesti sa transporti documente A4, deoarece acestea vor sta drepte si nu vor avea un aspect neingrijit. 

Cele mai multe modele se inchid cu fermoar, iar partea care o acopera pe cea din fata poate fi mobila. Variantele simple au un buzunar principal si unul sau doua interioare. Cele mai complexe au spatii special concepute pentru chei, carti de vizita, agenda, telefon sau alte obiecte uzuale, pe care trebuie sa le ai la indemana. Geanta este de obicei realizata din piele naturala sau ecologica. 

Prima optiune este mai scumpa decat cea de-a doua, insa isi pastreaza mai mult timp aspectul. Produsul poate fi purtat in mana sau pe umar, deoarece are maner in partea de sus, dar si bareta ce poate fi ajustata in functie de inaltime.

Geanta de umar

Geanta messenger se aseamana cu o servieta, insa are dimensiuni mai mici. Este prevazuta cu o bareta lunga, ce poate fi ajustata, astfel incat sa porti obiectul in stil postas. Avand in vedere ca poate fi realizata din material textil, ai la dispozitie o gama variata de modele. 

Variantele din poliester se potrivesc pentru iesirile in oras, deoarece nu au un aspect elegant. Acestea pot avea si diverse imprimeuri ale unor branduri cunoscute, astfel ca sunt indicate si pentru cei care obisnuiesc sa se imbrace sport. 

Cele din piele au un aspect elegant, de aceea pot fi folosite si atunci cand mergi la scoala sau la munca. Poti gasi modele mici concepute pentru a transporta lucrurile esentiale in timpul iesirilor in oras, dar si genti mari in care incape laptopul. 

Acestea din urma sunt folosite de obicei de catre studenti, deoarece ofera suficient spatiu si pentru documentele A4. Daca materialul este impermeabil, obiectele din interior vor fi protejate impotriva umezelii si nu exista riscul sa se deterioreze.

 

Rucsacul

Cei care adopta un stil vestimentar sportiv, cu siguranta apreciaza rucsacul. Acesta poate fi folosit atunci cand mergi cu bicicleta la munca sau la facultate, dar si in timpul drumetiilor la munte. Avand in vedere ca are doua barete si se poarta in spate, poti pune mai multa incarcatura, deoarece greutatea va fi impartita pe ambii umeri. 

Rucsacul are mai multe compartimente interioare si exterioare, astfel ca vei putea organiza bine obiectele din inte, dar si cele pentru drumetii. 

Daca vrei sa transporti echipamentul multimedia, cel mai bun ruscac pentru barbati este acela cu interior buretat. Folosindu-l, nu exista riscul ca display-ul sa se crape sau sa se zgarie, in cazul in care geanta se loveste de suprafete dure. Pe langa acest avantaj, datorita materialului impermeabil aflat pe exterior, obiectele din interior nu se vor uda si vor functiona la fel, chiar daca te prinde ploaia pe drum. 

Produsul are compartimente speciale pentru mouse, incarcator sau casti, dar si pentru agenda, pix sau documente. Mai poti gasi si variante ce se inchid cu cifru sau cod. Acestea sunt potrivite in cazul in care transporti obiecte de valoare si nu vrei ca alte persoane sa aiba acces. Asemanatoare cu acestea sunt si cele pentru aparatul foto, numai ca spatiile sunt realizate astfel incat sa poti transporta accesoriile obiectului cu care fotografiezi. 

Modelele pentru munte se impart in functie de capacitatea pe care o au. Bineinteles ca, daca pleci intr-o excursie mai mare de 5 zile iti trebuie un rucsac care are peste 50l. Acestea sunt realizate din materiale rezistente si impermeabile si au elemente exterioare pentru a prinde betele, sacul de dormit sau alte obiecte necesare in timpul expeditiei. Ca sa ai stabilitate in timpul mersului si sa poti transporta usor incarcatura, rucsacul are centura in talie si in partea de sus.

 

Borseta

Borseta este un accesoriu din ce in ce mai utilizat chiar si de catre barbati. Aceasta este compacta, insa iti permite sa transporti lucrurile esentiale, la care vrei sa ai acces usor. Poti gasi modele de umar, de brau sau de incheietura. 

Cele de umar se pot prinde transversal si au buzunare mai incapatoare, decat celelalte variante. Se inchid cu fermoar si pot fi realizate din piele sau din poliester. Bineinteles ca, cu cat au mai multe compartimente, cu atat vei gasi mai usor obiectele din interior.

Borsetele ce se prind de brau, au un compartiment principal incapator in care poti pune telefonul, dar si spatii mai mici pentru chei sau bricheta. Produsele special concepute pentru sport mai pot avea si spatii speciale pentru recipientele cu apa. In acest fel, te vei putea hidrata in orice moment, deoarece vei avea apa in permanenta la tine.

Produsele pentru incheietura sunt pe placul celor care practica sport, deoarece vor avea unde sa-si depoziteze cheile in timpul activitatii. Acestea nu au multe compartimente si nu sunt indicate pentru cei care vor sa transporte multe lucruri. Insa datorita designului compact nu te vor incomoda si nu-ti vor ingreuna corpul in timpul exercitiilor. Cele mai multe se inchid cu scai, pentru a putea ajusta dimensiunea in functie de circumferinta bratului.

 

Lasa un comentariu

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre