Modele recomandate in 2025
Pinguin Gemini 210
Acest model Pinguin poate fi numit cel mai bun cort de munte pentru 3-4 persoane, potrivit si in sezoanele intermediare si chiar iarna. Are un dormitor (cu dimensiuni de 210 X 220 cm latime/lungime si inaltime de 125 cm), doua antree a cate 85 cm si doua intrari, care asigura o buna circulatie a aerului (e dotat cu 2 orificii de ventilatie ce se pot regla).
Stabilitatea ridicata, chiar in conditii nefavorabile, e oferita de betele din duraluminiu (mult mai rezistente decat cele din sticla) si de punctele de ancorare intarite. Materialul, poliester tratat cu poliuteran, este printre cele mai durabile, ferind de frig si de razele solare.
In ceea ce priveste protectia la apa, este un produs performant: folia exterioara siliconata rezista la 4000 mm coloana de apa si folia podelei la 10000 mm. Are o greutate acceptabila pentru un cort montan de calitate, de doar 4 kilograme (vine cu o husa sac).
Pinguin Bora 2
Daca esti in cautarea unui cort de munte pentru 2 persoane ieftin si bun, te poti orienta spre acest produs Pinguin. Este un adapost cu un dormitor cu dimensiuni potrivite pentru acomodarea ambilor excursionisti, de 150 X 220 cm in latime/lungime si 115 cm inaltime si un antreu de 75 cm care ofera suficient loc pentru bagaje; are o singura intrare (la corturile mai mari, de 4 sau 6 persoane sunt de preferat doua intrari, dar nu si la cele de 2).
Este dotat cu 2 orificii de ventilatie. Stabilitatea este asigurata de betele din fibra de sticla intersectate (material mai putin rezistent decat duraluminiul, insa mai usor) si punctele de ancorare intarite (ancorare dubla si cu trident). Materialul foliei exterioare e poliester tratat cu poliuteran si cusaturi vulcanizate ce protejeaza eficient de temperaturi extreme si de radiatii UV, iar folia podelei din nailon cu poliuteran asigura si ea protectie si confort.
Are o impermeabilitate ridicata, din acest punct de vedere fiind un cort de munte profesional, folia exterioara rezistand la 4000 mm coloana de apa, iar cea de la sol la 10000 mm. E un model usor de transportat, de doar 3, 2 kilograme si destul de simplu de montat.
Cum aleg cele mai bune corturi de munte
Ghidul cumparatorului
Pentru amatorii de drumetii montane, un cort de munte adecvat este un accesoriu indispensabil. Spre deosebire insa de alte tipuri de corturi (de curte, de plaja), nu este tocmai simplu sa alegi cel mai potrivit produs daca nu esti deja cunoscator al caracteristicilor de baza ce garanteaza calitate si durabilitate.
Un cort de munte va fi practic casa ta temporara iar functia sa de baza e cea de a te proteja de conditiile meteo: frig, vant, ploaie, dar si radiatii UV. De aceea, un model ar trebui sa aiba folie dubla (ce te asigura ca nu intra pic de umezeala) si un grad ridicat de impermeabilitate (corturile de munte profesionale, pentru 4 sezoane, sunt cele mai bune). Aceasta e masurata in milimetri coloana de apa, iar dupa cum arata destule pareri despre cele mai bune corturi de munte, pentru unul adecvat si sezoanelor intermediare si chiar celui rece, ai nevoie de o impermeabilitate de macar 1500 mm (de preferat 3000) la folia exterioara si de macar 4000 mm la folia podelei.
Pe de alta parte, un produs pe care-l vei folosi doar in sezonul cald poate sa se situeze sub aceste cifre (minim 800 mm la folia exterioara). Cauta specificatiile legate de impermeabilitate – atentie, daca mentioneaza doar “rezistent la apa”, aceasta nu iti asigura protectia deplina in caz de ploi.
Ca material de fabricatie, ai in general de ales intre nailon si poliester. Desi primul e mai usor, nu va proteja prea bine de razele solare cum o face poliesterul, care e si mai rezistent (o varianta e nailonul Ripstop ce ofera rezistenta crescuta). In ceea ce priveste forma, poti gasi corturi tunel (sunt grele si nu foarte stabile, potrivite pentru camping, nu drumetii), iglu (sau clopot, mai stabile si usoare), semi-geodezice si geodezice (cele mai stabile, perfecte pentru conditii meteo extreme).
Daca vei merge mai mult cu cortul in spate e esential sa alegi un model cat mai usor, dar fara sa uiti de stabilitate (greutatea depinde si de numarul de persoane adapostite: 2, 4, 6, 8).
Daca nu stii unde gasesc corturi pentru munte la un pret bun alti pasionati de excursii montane, raspunsul e simplu: online ai posibilitatea sa compari multe modele si sa beneficiezi de oferte avantajoase.
Lasa un comentariu
0 Comentariu